Aplicaţii multimedia


 De la început calculatoarele erau folosite pentru rezolvarea ecuaţiilor  complicate şi/sau pentru tabularea funcţiilor. Apoi mai tîrziu, odată cu apariţia maşinii electromecanice de scris, calculatoarele au început să fie folosite şi pentru prelucrarea textelor.
   Primele texte memorate de sisteme computerizate au fost scrise în format ASCII, un sir de caractere, care au o mărime, font si stil constant. Odată cu dezvoltarea PC-urilor s-au realizat editoare de texte avansate care aveau cu mult mai multe facilităţi si oiuni.
   
§   Imaginea este o reflectare de tip senzorial a unui obiect în mintea omului sub forma unor senzaţii, percepţii sau reprezentări;
§   Imaginea stă la baza realizării filmelor şi animaţiilor, care nu sunt altceva decât imagini afişate la o rată foarte ridicată (20-30 până la 50 de frame-uri/sec), creând iluzia mişcării.



§   Înregistrarea si transmiterea sunetelor a devenit posibilă în urmăcu aproape o sută de ani, însă în ziua de astăzi s-a ajuns la limite nemaiimaginate.
§Muzica care era stocată în trecut pe plăci si pe casete audio nu avea nici pe departe o calitate suficientă, reproducerea şînregistrarea ei fiind de asemenea scumpe. Astăzi, folosind multimedia, sase ore de muzica de înaltă calitate pot fi stocate pe un CD-ROM obisnuit (de700 MB). Această facilitate constă în formatul care poartă numele de MP3, destinat în special comprimării pieselor muzicale, prin eliminarea sunetelor de înaltă frecvenţă, care nu sunt perceptibile de urechea umană si o arhivare de tip ZIP.

§Filmele video si animatiile sunt doua medii asemanatoare. Ele au la baza aceeasi tehnologie: redarea cadrelor asemanatoare la o rata ridicata pentru a creea iluzia miscarii. Filmele si animatia sunt deseori insotite de sunet, pentru a parea mai reale.  
§. Rata de cadre (frames) folosita cel mai des in multimedia este 25-30 fps (frames per second). Cu cat numarul de cadre pe secunda este mai mare cu atat calitate filmului creste, dar si resursele necesare redarii filmului trebui sa fie mai puternice.
§Diferenta dintre filme video si animatie specificata mai sus nu este mare: filmele sunt provenit din realitate si sunt inregistrate cu ajutorul camerelor video digitale, in timp ce animatiile sunt create cu ajutorul unor aplicatii software specilizate (3D MAX, Fractal Design Poser, Lightwave, Cinema 4D XL , RayDream Studio etc).

§
Sistemul de operare Windows are multe aplicaţii multimedia, una dintre care este Sound Recorder. Această aplicaţie este destinată pentru înregistrarea sunetelor. Fişierele create de către Sound Recorder au extensia .waw. Pe lîngă proprietăţile generale  ca şi orice fişier, cele de sunet au proprietăţi particulare, adica cele audio :
§a) durata exprimată în secunde;
§b) formatul audio;                                                                       
§c) dreptul de autor;
§Formatul audio indica :
§A) tipul înregistrării;
§B) numărul de măsurări pe secundă;
§C) numărul de biţi pentru a codifica
§      valorile măsurate;






Formatul
Tipulînregistrării
Masurări/secundă
Biţi/măsurare
Cantitateadeinformaţie
Telefon
Mono
11023
8
11Ko/sec
Radio
Mono
22090
8
22Ko/sec
Compact disc
Stereo
44100
16
44Ko/sec
§Cu ajutorul aplicaţiei Windows Media Player po fi redateurmătoarele înregistrări:
§Sunete(.waw);
§Video(.avi, .mpeg4, .mov);
§Muzică(.mp3);
§Compact discuri.
§Aplicaţia permite redarea unui anumit fragment din fişier;
§Windows media asigură o interfaţă comună pentru toate tipurile de fişiere multimedia.